1. Incinerarea asigură o ieşire demnă din scena vieţii;

2. Incinerarea este o practică recunoscută prin legile Statului Român, încă din perioada interbelică. Ea are un statut egal, din punct de vedere legal, cu înhumarea;

3. Incinerarea reprezintă actualmente 36% din totalul modalităţilor dispunerii asupra cadavrelor în Uniunea Europeană. Incinerarea este astfel o practica modernă şi în continuă dezvoltare pe plan mondial;

4. Incinerarea este o practică superioară din punct de vedere etic şi estetic înhumării;

5. Incinerarea presupune costuri mai scăzute decât înhumarea (de circa trei ori);

6. Incinerarea amplifică cultul morţilor, punând mai mare accent pe suflet decât pe trup. Trupul, prin moarte,  nu devine decât un rest de existenta, inutil si dizgraţios;

7. Incinerarea este o practică opţională şi nu una supusă tradiţiei şi superstiţiilor; de la începutul cremaţiunii moderne practica a fost una facultativă. Aceasta nu devine realitate decât dacă cineva îşi exprimă, în mod expres, o asemenea intenţie;

8. Incinerarea exprimă un nivel superior al libertăţii de conştiinţă, precum şi un mai adânc sentiment al tolerantei şi acceptării diferenţelor;

9. Promovarea incinerării în România actuală exprimă dorinţa de reformă cu adevărat reală a sistemului funerar din ţara noastră;

10. Incinerarea constituie o necesitate publică la noi datorita crizei locurilor de veci din mediul urban;

11. Incinerarea îşi are susţinătorii in toate categoriile sociale si profesionale, precum şi în rândurile multor adepţi ai diferitelor religii;

12. Incinerarea nu contravine dogmelor religioase, dovada acestei situaţii fiind acceptarea ei de către Biserica Romano-catolică si multe alte biserici creştine – deşi Biserica Ortodoxa Romana respinge incinerarea, bazându-se doar pe tradiţia înhumării şi nu pe texte biblice, mulţi preoţi ortodocşi săvârşesc serviciile religioase pentru cei ce optează pentru incinerare;

13. Nu exista niciunul pasaj din Vechiul şi Noul Testament care să condamne incinerarea. Focul, în textele biblice, nu are decât un rol de purificare, fiind unica formă demnă de măreţia divină.

14. Cenuşa umană tot în Pământ se întoarce, fiind tot pământ, însă purificat şi transformat. Ceea ce natura sfârşeşte în câţiva ani, incinerarea, ca metodă modernă, finalizează într-o oră;

15. Incinerarea nu afectează, sub nicio formă, ecuaţia mântuirii şi a Învierii;

16. Incinerarea nu loveşte intr-un sistem al morţii existent actualmente in România, ci doar îi îmbunătăţeşte acestuia funcţionarea prin caracterul său utilitar;

17. Incinerarea răspunde mai bine considerentelor de ordin ecologic, decât alte modalităţi de dispunere asupra cadavrului;

18. Focul purifică, simplifică şi condensează ceea ce un individ a reprezentat fiind viu. Astfel, incinerarea poate fi considerată o practică scoțând în relief esenţe fundamentale umane.

19. Incinerarea este un instrument democratic, inducând un mai puternic sentiment al egalităţii între oameni şi evită, în mod deschis, vanitatea şi luxul inutil al înhumării.